×

Ellie White's video: Ellie White Vicenza Italy show

@Ellie White, Vicenza Italy show
http://www.facebook.com/EllieWhiteMusic După două concerte susţinute în Italia luna trecută, Ellie White urma să încheie seria spectacolelor pe 19 decembrie, când era programată pentru un concert în oraşul Vicenza. Din păcate, Ellie a fost urmărită de ghinion la acest ultim concert, astfel că, după câteva probe de sunet, cântăreaţa a aflat de la organizatori ca s-a defectat instalatia de incalzire a clubului, fapt ce a dat toate planurile peste cap. „Cum nimeni nu ar fi stat cu geaca în club, organizatorii au decis să anuleze evenimentul în ultimul moment. Lucruri de genul acesta sunt inerente şi chiar nu depind de nimeni, astfel că nu m-am supărat. Sper că nu le-am dezamagit pe cele 2000 de persoane care urmau să petreacă alături de mine luni seara", a declarat frumoasa artistă. Din păcate, multe dintre bilete au fost cumpărate de militarii americani ai unei baze NATO aflate în apropierea oraşului respectiv. „Ştiu de la organizatori că peste jumătate din cei care cumpăraseră bilete sunt soldaţii americani de la o bază NATO, situată chiar în apropierea oraşului. Piesele mele se ascultă deja în Italia, pe tot mai multe posturi de radio, iar faptul că am şi admiratori americani mă bucură foarte mult. Am rămas în relaţii bune cu organizatorii şi am decis să reprogramăm concertul pentru luna februarie", mai spune Ellie White.

23

2
Ellie White
Subscribers
11.9K
Total Post
70
Total Views
3.6M
Avg. Views
71.9K
View Profile
This video was published on 2011-12-22 01:19:51 GMT by @Ellie-White on Youtube. Ellie White has total 11.9K subscribers on Youtube and has a total of 70 video.This video has received 23 Likes which are lower than the average likes that Ellie White gets . @Ellie-White receives an average views of 71.9K per video on Youtube.This video has received 2 comments which are lower than the average comments that Ellie White gets . Overall the views for this video was lower than the average for the profile.

Other post by @Ellie White