×

Fotofabrica's video: Cum am ajuns fotograf :

@Cum am ajuns fotograf :)
SITE http://www.fotofabrica.ro FACEBOOK http://www.facebook.com/fotofabrica În vacanța de vară dintre clasa a 5-a si a 6-a stăteam întins pe plaja după o zi de joacă. Soarele începuse să apună și nori de ploaie se deplasau încet dinspre dealurile din stănga noastră. Era prima vară în care ai mei m-au lăsat să folosesc aparatul foto, cu condiția să nu irosesc prea mult film. Stăteam în picioare cu aparatul în mănă și așteptam să străngă mama lucrurile cănd am vazut o pasăre pe cer, îndreptăndu-se dinspre nori către lumină. Am așteptat să ajungă în punctul dorit și am declanșat. Fotografia a rămas înramată pe biblioteca bunicii ani de zile, dar eu am uitat de ea și viața a mers mai departe. Eram mereu întrebat ce vrei să fii cănd vei fi mare și întotdeauna mă intimida întrebarea. Nimic mai aberant. Ca și cum ce ești acum nu e suficient, ca și cum viața ar trebui plănuită sau anticipată încă de cănd te joci cu puța în nisip. Le-am spus că vreau să fiu fotograf și mi-au spus că trebuie să fiu mai realist, să aleg altceva. Te întreabă ce vrei să fi și în același timp îți spun ce nu ești. Dacă ai trecut prin asta, nu ești singurul. Ni se spune că trebuie să fim altceva, că trebuie să sacrificăm ce suntem pentru a mosteni masca a ce vom fi ca și cum viitorul nostru ar trebui corelat cu nu stiu ce carieră la modă sau slujbă promițătoare. După ce am terminat ase-ul și am lucrat într-o bancă suficient de mult timp să fiu nemulțumit de mine, tot mama a văzut că sunt nefericit și m-a întrebat dacă mai vreau să fiu fotograf. Așa începi. Încerci. Și dacă ecoul inițial e suficient să te propulseze înainte ajungi fotograf. Pentru a reuși trebuie să înceapă totul de la o pasiune. Trebuie să îți placă suficient de mult încăt să treci peste toate aspectele neplăcute de a fi fotograf. Nu e o poziție socială respectabilă. Nu ai o funcție impozantă, un nume, un salariu constant, nu e ceva din care să faci averi. Dar e o meserie frumoasă, o să cunoști mulți oameni, dacă nu devii blazat o să înveți să privești altfel lumea și o să ai mari satisfacții atunci cănd obții o poză reușită chiar dacă ceilalți nu o apreciază. Așa că nu încerca să găsești prea multe argumente rationale pentru fotografie. Încearcă și dacă ești suficient de pasionat nu te vei mai putea opri.

140

11
Fotofabrica
Subscribers
6.2K
Total Post
47
Total Views
354.3K
Avg. Views
7.4K
View Profile
This video was published on 2013-05-29 00:04:46 GMT by @Fotofabrica on Youtube. Fotofabrica has total 6.2K subscribers on Youtube and has a total of 47 video.This video has received 140 Likes which are higher than the average likes that Fotofabrica gets . @Fotofabrica receives an average views of 7.4K per video on Youtube.This video has received 11 comments which are higher than the average comments that Fotofabrica gets . Overall the views for this video was lower than the average for the profile.

Other post by @Fotofabrica