×

Gabriela Atanasov's video: Totul despre silicoanele mele Decizia Operatia Implanturile Sarcina si Alaptarea

@Totul despre silicoanele mele! Decizia, Operatia, Implanturile, Sarcina si Alaptarea.
Țâțele mele nu-mi aparțin. De aceea simt nevoia sa mi le expun în fel și chip. Sunt fabricate în Germania, se numesc Polytech, au fost introduse “inframmary” și au termen de valabilitate și certificat de garantie pe viață. Au chiar și pașaportul lor personal, care trebuie să mă însoțească în orice călătorie. Am făcut acest pas pentru că aveam de umplut un gol post-alăptare. Nu am avut țâțe niciodată și le-am descoperit frumusețea și potențialul în timpul alăptării. Mi-am dat seama că nu mai voiam să îmi înțarc copilul – deși el nu mai avea chef decât de carne și cartofi – pentru că eu eram o egoistă, care voia să poată să umple un sutien cupa B la nesfârșit. După înțărcat mi-a fost clar că mă obișnuisem cu binele. Să rămâi fără el, era exact cum i-ai fura unui copil bomboana din mână. Mi-a luat aproape un an, să mă conving că de acum în colo va trebui să arăt ca o femeie tânără cu 2 stafide agățate in loc de piept. In martie 2019 implinesc doi ani de la operatia de marire a sanilor. Am scris detalii atunci despre toate etapele post operatorii pe blog. GASITI aici toate detaliile http://www.sweetpaprika.ro/mi-am-pus-silicoane-dupa-un-an-de-la-alaptare/ si aici: http://www.sweetpaprika.ro/baba-sufera-la-frumusete-recuperarea-dupa-silicoane/ Dupa doi ani inca mai primesc mesaje de la urmaritorii mei pe instagram si pe facebook si am decis sa raspund la toate intrebarile. De ce mi-am pus tate? Cum este sa fiu insarcinata cu al doilea copil si sa am silicoane? Cum o fi sa alaptez dupa ce nasc? Ce m-a determinat sa fac acest pas? De ce nu imi fac si alte modificari estetice? De ce nu imi indrept nasul si nu imi maresc buzele? Toate raspunsurile in vlog. Pentru orice alta intrebare nu ezitati sa imi scrieti in comentarii.

220

28
Gabriela Atanasov
Subscribers
7.5K
Total Post
218
Total Views
756.1K
Avg. Views
7.3K
View Profile
This video was published on 2019-01-15 22:23:26 GMT by @Gabriela-Atanasov on Youtube. Gabriela Atanasov has total 7.5K subscribers on Youtube and has a total of 218 video.This video has received 220 Likes which are higher than the average likes that Gabriela Atanasov gets . @Gabriela-Atanasov receives an average views of 7.3K per video on Youtube.This video has received 28 comments which are higher than the average comments that Gabriela Atanasov gets . Overall the views for this video was lower than the average for the profile.Gabriela Atanasov #sweetpaprikafacts #sweetpaprikaro #boobs #boobjob #implants has been used frequently in this Post.

Other post by @Gabriela Atanasov