×

Maria Beatrice Bandoiu's video: Maria Beatrice Bandoiu - Ia sa-mi spui Marie lele

@Maria Beatrice Bandoiu - Ia sa-mi spui Marie lele
Muzica-Adrian Luca, Versuri-Irina Alboiu, Acompaniament-Orchestra Lautarii din Chisinau, sub bagheta dirijorala a Maestrului Nicolae Botgros, Video-Aurel Colceag Maria-Beatrice Băndoiu: "Sunt din Gorj, frumosul ținut al marelui nostru sculptor Constantin Brâncuși, dar și al privighetoarei nepreche, așa cum era supranumită celebra Maria Lătărețu, una dintre cele mai bune voci pe care Gorjul le-a dat. Cânt de când mă știu, dar folclor în special.”Maria Beatrice Băndoiu a început studiile muzicale la 12 ani, urmând cursurile Școlii Populare de artă în paralel cu Școala generală, iar mai apoi cu Colegiul Național „Spiru Haret”, unde a absolvit secția de matematică-informatică intensiv. În 2014 a absolvit cursurile Universității Naționale de muzică din București, la secția Pedagogie muzicală, iar actualmente este studentă în anul II de master la secția Educație muzicală contemporană, a aceleiași instituții.Este cea mai tânără câștigătoare a Trofeului Festivalului Maria Lătărețu în 2008 și a premiului I la Festivalul Mamaia, tot în 2008.A realizat imprimări cu Orchestra Lăutarii, Orchestra Radio și Orchestra „Doina Gorjului”. 2005 Marele premiu la Festivalul Național de Folclor „De ispas la Năsăud”, secțiunea copii, Bistrița Năsăud. 2006 Trofeul pentru cel mai bun solist vocal la Festivalul internațional de folclor „Așa-i jocul pe la noi”, Arad;Marele Premiu la Festivalul Național de Folclor „Ponoare, Ponoare”, Mehedinți;Marele Premiu la Festivalul Național de folclor „Dor de cânt românesc”, Constanța.2007 Premiul II la Concursul „Mândre-s cântecele noastre”, București;Premiul III la Festivalul „Doină, doină, cântec dulce”, Suceava;Mențiune la Festivalul „La curțile dorului”, Timiș.2008 Premiul II la Festivalul Național de Folclor „Mariana Drăghicescu”, Timișoara;Marele Premiu la Festivalul Național de Folclor „Ion Albeșteanu”, Slobozia;Marele Premiu la Festivalul Național de Folclor „Maria Lătărețu”, Gorj;Premiul I la Festivalul cântecului și dansului Mamaia, Constanța;Marele premiu la Festivalul Național de Folclor „De ispas la Năsăud”, secțiunea adulți, Bistrița-Năsăud ;Premiul III la Festivalul de muzică francofonă „Chants, sons sur scene”, Baia Mare;Premiul I la Festivalul județean „Pe fir de baladă”, Târgu-Jiu ;Premiul I la Festivalul Național de Folclor „Elena Roizen”, Constanța;Premiul „Ștafeta de aur” la Concursul „Eu mi-SS mândră-n sat”, București.

737

37
Maria Beatrice Bandoiu
Subscribers
24.4K
Total Post
117
Total Views
2.2M
Avg. Views
37.7K
View Profile
This video was published on 2018-09-08 15:55:28 GMT by @Maria-Beatrice-Bandoiu on Youtube. Maria Beatrice Bandoiu has total 24.4K subscribers on Youtube and has a total of 117 video.This video has received 737 Likes which are higher than the average likes that Maria Beatrice Bandoiu gets . @Maria-Beatrice-Bandoiu receives an average views of 37.7K per video on Youtube.This video has received 37 comments which are higher than the average comments that Maria Beatrice Bandoiu gets . Overall the views for this video was lower than the average for the profile.

Other post by @Maria Beatrice Bandoiu