Satul Dambroca's video: In Memoriam Maria Ion-Alexe 15 August 2020

In Memoriam - Maria Ion-Alexe (+ 15 August 2020) Cu multă durere sufleteasca am aflat că Maria Ion Alexe (Maria lui Costică Alexe, după cum o știe tot satul) a plecat la Domnul la Praznicul Sfintei Mării 2020, ziua numelui ei, după o suferință îndelungată, și o deteriorare constantă a sănătății sale. Transmitem condoleanțele dâmbrocenilor îndoliatelor familii ale fiilor și fiicelor răposatei, și drept tribut, prezentăm aici și un crimpei din ulrimul ei interviu oferit consăteanului Mircea Iordache în 2012, cu ocazia întocmirii monografiei Satului Dâmbroca. Dumnezeu s-o ierte, și să o sălășluiască în corturile drepților! (frca) EROII SATULUI DÂMBROCA - Eroi care s-au opus colectvizării, în 1962 Maria Alexe - „La colectivizare eram şi gravidă cu ultima fetiţă. După ce s-a tereminat focul, au venit şi pompierii, dar tot ce am avut în curte a ars, până la colţul casei. Era şiră cu paie, erau ciocani. A venit, de pe a treia uliţă, un şomoiog de paie cu jar. Şi acum mi se zburleşte părul pe mine. A ars tot. N-a mai rămas nimic, nimic. Am vândut vaca, să luăm ceva pe ea, că nu mai aveam ce să-i dăm de mâncare. El nu era acasă, lucra la şantier. Aveam copii mulţi şi trebuia să se ducă. Venea cu sacul de pâine neagră, de aia de 6 lei/bucată. Tăbărau toţi pe el, de luau câte o păine. Aşa i-am ţinut. El lucra la Braşov. Ne-a păzit o săptămână miliţia: pe mine, că eram gravidă, copiii – toţi cu mine şi stăteau miliţienii la geam. Îmi spuneau: „ Ce ai nevoie, să strigi, să nu ieşi afară, îţi dăm noi, nimai să spui ce-ţi trebuie!” L-au prins pe el, l-au dus la Săgeata, că n-a vrut să facă, ca ei, că au vrut să-i treiere grâul şi el n-a fost de acord şi-atunci au venit miliţia, armata, au înconjurat casa, ne-au înconjurat pe noi, pe cei care nu am lucrat la colectiv şi au vrut să ne treiere ei grâul, dar noi tot nu am fost de acord. Văzând ei că n-au încotro şi că avem copii mulţi, au zis: „Domnule, facem într-un fel cu el, n-avem ce le face, îi chinuim, le rămân copiii pe drumuri!” Când ne-au luat boii, pe el l-au ţinut ăştia care militau pentru colectivizare şi ne-au luat boii, i-au dus la grajdul CAP-ului, i-au încuiat şi ziceau: „ Să mai vii mă, îţi dăm noi boii!”, ceea ce însemna că-i vor da la „Sfântul aşteaptă” L-au luat pe el, cu duba şi l-a dus la Săgeata şi l-au ţinut, trei zile şi trei nopţi, nemâncat şi nebăut apă, dar bătut bine, ha, i-au rupt cămaşa de pe el şi rude ale noastre ne-au luat boii din curte. Şi apoi, el a plecat şi m-a lăsat cu familia. A umblat din şantier în şantier şi eu am suferit acasă cu toţi copiii, dar pe el l-au bătut. După aia i s-a tras moartea, că l-au bătut şi la miliţie la Buzău, i-au tras-o şi acolo. Eu am pensia mică, de la fabrica de Geamuri. Fiul meu, Pr. Costel Ion, mi-a zis după 1989 să nu mă duc după reparaţii materiale şi morale: „Nu te duci mămică, nu cerşi la uşa lor, stai aici şi mulţumeşte-te cu pensia , să fii corectă!” Aşa s-a întâmplat.” Noi am ştiut să ne muncim pământul şi nu am putut să-l dăm la colectivă, căci nu aveam încredere în ea. Ca noi au mai fost câţiva consăteni: cumnatul Enache Alexe, Gheorghe Ocheşel, Gheorghe al Vetei lui Ion Lalu şi alţii. Au început represiunile. Soţul era plecat pe la Braşov, după lucru şi a venit miliţia şi ne-a blocat în casă. Stăteau miliţienii şi comunicau cu noi pe geam: „ Spuneţi ce vă trebuie şi vă dăm, dar din casă nu aveţi voie să ieşiţi!”. Când a revenit acasă, l-au şi săltat miliţienii, l-au dus la Săgeata şi l-au ţinut trei zile nedormit şi nemâncat, tot în anchetă şi bătăi. Ne-au cerut să mergem cu grâul la treierat şi ne-am opus şi iar l-au luat pe Costică, de data aia la Buzău şi iar cu bătăi. Din alea i s-a tras moartea. Nu au avut încotro, căci au văzut cât de mulţi copii avem şi au zis că trebuie să ne lase în pace. Au venit şi ne-au luat boii din curte, acţiune la care au participat chiar rude ale noastre foarte apropiate. Pe 13 mai 1963, a veni aşa ca un ghemotoc de paie aprinse şi ne-a ars tot. Numai casa a fost salvată. Nu mai aveam nutreţ deloc şi a trebuit să vindem vaca, să luăm ceva pe ea. Cu greu a reuşit să scape de miliţie şi să poată lucra pentru a asigura hrana celor şapte copii. Aducea seara câte un sac de păine neagră şi toţi se repezeau de prindeau câte o pâinică şi să scape de hămeseala foamei. Bătăile primite şi greutăţile întâmpinate l-au doborât înainte de vreme, la numai 59 ani şi nu a apucat să trăiască schimbările de după 1989. Datorită suferinţelor lui şi muncii susţinute de noi amândoi, am reuşit să ne creştem şi să le dăm viitor bun celor 7 copii.” (Maria Alexe) SURSA: www.dambroca.com/cap-8-eroii-ce-s-au-opus-colectivizarii.htm